Home » Știință » Românii sunt invitaţi să propună nume pentru o exoplanetă şi steaua sa

Românii sunt invitaţi să propună nume pentru o exoplanetă şi steaua sa

Publicat: 30.08.2019
Românii sunt invitaţi să propună, până în 5 octombrie, nume pentru exoplaneta XO-1 b şi pentru steaua pe care aceasta o orbitează, XO-1, situate la 536 de ani lumină.

Campania are loc cu ocazia aniversării centenarului Uniunii Astronomice Internaţionale (UAI), la care participă aproape 100 de ţări. Apelul pentru aceste două obiecte rezervate României este deschis tuturor până la data de 5 octombrie 2019, se precizează într-un comunicat remis Descoperă de Agenţia Spaţială Română (ROSA).

Propunerile de numire formulate de către persoane sau grupuri (clase, cluburi de astronomie) din România se primesc până la data de 5 octombrie. Fiecare propunere trebuie să conţină două nume, unul pentru steaua XO-1 şi unul pentru planeta XO-1 b, şi trebuie să fie însoţită de un scurt text care să justifice numele propuse.

Reprezentare artistică a unei exoplanete/ Credit foto: IAU/L. Calçada

Dintre propuneri, vor fi alese 12 denumiri valide, care ulterior vor fi supuse unui vot public în perioada 12 – 31 octombrie 2019 (la acest vot nu vor putea participa persoane individuale, ci doar grupuri, cum ar fi: cluburi de astronomie, clase de elevi etc.).

Propunerea clasată pe primul loc, împreună cu alte două propuneri de rezervă, vor fi trimise Comitetului Internaţional al UAI, care va publica numele alese pe 15 decembrie 2019.

Cum trebuie făcute propunerile pentru exoplanetă şi steaua ei

Pentru a fi valide, numele propuse pentru stea şi planetă trebuie să respecte o serie de reguli, ce pot fi consultate pe website-ul Institutului Astronomic al Academiei Române (IAAR), dar şi pe website-ul UAI.

Potrivit comunicatului ROSA, numele propuse trebuie să fie: de maxim 16 caractere şi minim 4; formate dintr-un singur cuvânt, dacă este posibil; pronunţabile (în orice limbă); fără caracter ofensator; să nu fie prea asemănătoare cu un nume deja existent dat unui obiect astronomic.

Puteţi afla mai multe detalii despre cum trebuie să fie numele şi puteţi verifica numele existente aici.

Nu este permis să fie propuse:

  • Nume de animale de companie;
  • Nume cu caracter comercial sau protejate de drepturi intelectuale;
  • Nume de persoane sau locuri cunoscute în principal pentru activităţi politice, militare sau religioase;
  • Nume de persoane care sunt decedate de mai puţin de 100 de ani;
  • Acelaşi nume pentru o stea gazdă şi planetă.

Doar denumirile care respectă toate aceste reguli vor fi luate în considerare.

Propunerea de nume împreună cu o justificare (de maxim 200 de caractere) poate fi trimisă prin acest formular până la data de 5 octombrie.

Proiecţia orbitei planetei XO-1 b în jurul stelei XO-1. În acest sistem planetar, planeta extrasolară XO-1 b orbitează în jurul stelei XO-1 o dată la fiecare 3,9 zile la distanţa sa orbitală de 0,05 AU (7300376,1 km). / Credit foto: EXOKyoto

Procesul trebuie să respecte drepturile de proprietate intelectuală. Numele propuse trebuie să fie gratuite pentru utilizare publică la nivel internaţional, permanent şi fără restricţii. UAI va acorda credit organizaţiei sau persoanelor fizice care le-au propus.

Steaua seamănă cu Soarele nostru. Un an pe exoplanetă este egal cu 4 zile pe Terra

În ultimele două decenii, astronomii au descoperit mii de planete care se rotesc în jurul unor stele, altele decât Soarele. Aceste planete din afara Sistemului nostru Solar se numesc „exoplanete” şi pot fi telurice, ca Pământul, sau gigante gazoase, ca Jupiter.

Uniunea Astronomică Internaţională (UAI), înfiinţată în anul 1919 şi cuprinzând peste 13.500 de astronomi din 107 ţări diferite, este autoritatea internaţională responsabilă cu denumirile ştiinţifice şi numele care se dau corpurilor cereşti.

Zona locuibilă din jurul stelei XO-1 calculată pe baza SEAU (Solar Equivalent Astronomical Unit). / Credit foto: EXOKyoto

Cu ocazia aniversării centenarului său, Uniunea oferă tuturor ocazia de a da un nume unei exoplanete şi stelei sale. UAI a atribuit fiecărei ţări câte un sistem exoplanetar format din o stea şi planeta sa. României i-a fost atribuit sistemul format din steaua XO-1 şi planeta sa XO-1 b, aflat la 536 de ani lumină, în constelaţia Corona Borealis (Coroana Boreală).

Steaua este asemănătoare Soarelui nostru, atât în ceea ce priveşte culoarea sa galbenă (dată de temperatura de la suprafaţă), cât şi a dimensiunii, masei sau luminozităţii totale. În ciuda acestor asemănări fizice, steaua XO-1 este de peste patru ori mai tânără decât Soarele nostru, având doar un miliard de ani.

Harta constelaţiilor din vecinătatea stelei XO-1. Locaţia stelei în constelaţia Coroana Boreală este marcată în mod clar. / Credit foto:  EXOKyoto

Planeta XO-1 b este singura planetă cunoscută azi care orbitează steaua XO-1. A fost descoperită în anul 2006 de către o echipă de astronomi amatori şi profesionişti, condusă de Peter R. McCullough.

Un an pe planeta XO-1 b durează aproape cât 4 zile pe Pământ (3,94), iar raza medie a planetei este de 1,21 ori mai mare decât cea a lui Jupiter. Observaţiile spectroscopice au pus în evidenţă pentru planeta XO-1 b o atmosferă bogată în H2/He, care conţine apă, compuşi ai azotului NH3 şi HCN, precum şi petece de nori.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship